DEFICIT URIAȘ de forță de muncă în industria OSPITALITĂȚII. Ce SOLUȚII au fost propuse

Publicat: 05/12/2018, 20:08

„Vorbim de ceva ani că dezvoltarea și operarea eficientă în turism nu se poate face în condițiile crizei (n.red. – de forță de muncă) pe care o traversăm azi. Atunci încercăm să propunem către autorități o serie de soluții, pentru că nu există o soluție miraculoasă care să rezolve total această problematică a forței de muncă. Trebuie un mix de soluții, astfel încât abordate fiecare dintre ele să ne ajute să micșorăm, pentru că rezolvarea ei totală este iluzorie”, a afirmat Călin Ilie, care este și directorul general al Ibis Continental Hotels România, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Investiții în educație

Una dintre soluții o reprezintă investițiile în educație. Companiile din domeniu au investit în învățământul dual, dar se așteaptă la rezultate în doi – trei ani. Astfel, această investiție nu este suficientă, fiind completată de alta din aceeași arie.

„Am investit și investim în relația cu liceele tehnologice de turism, dar, astăzi, în liceele tehnologice din turism, în număr de circa 200 de licee de turism în țară, figurează undeva la 48.000 de elevi care, și în cazul în care i-am aborda pe toți, nu ar rezolva problema forței de muncă din turism. Deficitul pe care-l estimăm noi se ridică la minimum 100.000 de persoane”, a precizat Ilie.

Deficitul de forță de muncă din ospitalitate 100.000 de oameni. O soluție bacșișul

În prezent, în industria ospitalității lucrează aproximativ 400.000 de persoane, conform datelor prezentate de Dragoș Petrescu, proprietarului grupului City Grill și președintele Asociației HORA.

Importul de forță de muncă din țările non-UE

De asemenea, companiile din domeniu propun importul de forță de muncă din țările non-UE și să fie facilitată mobilitatea angajaților, respectiv dintr-o parte în alta a țării sau să fie încurajată aducerea celor din Diaspora, în condițiile în care estimează că un milion de români lucrează în baruri, restaurante și pe vase de croazieră din străinătate.

În cazul importului de forță de muncă, costurile sunt de 1.500-2.000 de euro, dar președintele FIHR a susținut că problema este aceea că durează prea mult realizarea documentației, aproximativ 3 luni, iar costurile complementare salariului, respectiv cele de transport și de cazare nu sunt deductibile, ci sunt chiar impozitate, deci sunt costuri suplimentare pentru companii.

Introducerea bacșișului pe nota de plată

Altă soluție propusă de proprietarii de restaurante, hoteluri, cafenele, agenții de turism și firme de catering este de introducere a bacșișului sau a tips-ului pe nota de plată, după modelul american. Iar aceștia au înaintat deja o propunere Ministerului Finanțelor Publice.

Mai exact, aceștia doresc ca bacșișul plătit de un client să poată fi înscris de acesta pe nota de plată și să poată fi plătit atât cu cardul, cât și cash, fără să fie impus un anumit procent. Bacșișul i-ar reveni doar angajatului sau angajaților, nu și companiei, iar suma care îi revine fiecărui angajat va fi stabilită de aceștia. Astfel, bacșișul poate deveni venit pentru angajat, un venit impozabil cu 10%, impozit pe venit, și să fie luat în calcul atunci când angajatul dorește să acceseze un credit.

Deficitul de forță de muncă din ospitalitate 100.000 de oameni. O soluție bacșișul

De asemenea, președintele FIHR a menționat că, în prezent, plata bacșișului îi supune la risc pe angajații din industria ospitalității, deoarece pot fi suspectați de evaziune fiscală.

„De ce să nu ieșim din sfera de risc și să trecem într-o normalitate care este aplicată în toată Europa și care îți dă o transparentizare din care câștigă toată lumea, inclusiv statul, angajatul, clientul. Dacă nu va beneficia de serviciile așteptate, clientul va refuza, nu va da tips. Noi, ca operator, vom vedea ce se întâmplă cu acest angajat care la patru mese din zece nu ia tips?! Înseamnă că nu prestează cum trebuie. Ne ajută în operare și să creștem calitatea serviciilor și să rezolvăm o parte din veniturile lor”, a explicat Ilie.

Președintele FIHR a dat drept exemplu situația din grupul în care se află hotelurile Ibis, AccorHotels, unde 30-50% din veniturile angajaților din țările din Europa Centrală și de Est sunt asigurate de bacșiș.

„Industria ospitalității nu este atât de profitabilă încât să crească nivelul de salarii la nivelul altor industrii – construcții de mașini și altele. (n. r: în România), 600 de restaurante apar și dispar pe an. Nu este chiar atât de ușor să operezi restaurante sau hoteluri”, a mai spus Ilie.

Președintele HORA a menționat că inducerea procentelor pentru tips este un produs de marketing, iar românii sunt reticienți când li se sugerează un procent. „În România, tips-ul mediu este de 7,8% (n.r. – din valoarea notei). Este și un indicator de performanță. Dacă angajații tăi încasează peste 7%, înseamnă că oferi un serviciu de calitate. Dacă oferi sub 8%, înseamnă că ar trebui să îți pui niște întrebări”, a precizat Petrescu.

Propunerea privind tratamentul fiscal aplicat bacșișului încasat în cont bancar prevede că suma reprezentând bacșișul oferit de client se evidențiază în bonul fiscal, separat de contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate. În plus, bacșișul nu se supune cotei de TVA, pentru că nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii. De asemenea, bacșișurile oferite de clienți se distribuie angajaților de către conducerea operatorului economic.

Deficitul de forță de muncă din ospitalitate 100.000 de oameni. O soluție bacșișul

Propunerea HORA mai menționează că: operatorul economic va întocmi documente justificative privind încasarea sumelor din bacșiș de la clienți și distribuirea acestora către angajați; operatorul economic va evidenția în contabilitate operațiunile de încasare a sumelor din bacșiș și distribuirea acestora către angajați.

În plus, propunere privind tratamentul fiscal aplicat bascșișului cash menționează că: ospătarul este obligat să declare bacșișul la sfârșitul anului ca venit, urmând a fi impozitat cu 10% și neintrând în responsabilitatea operatorilor.

Bacșișul în alte țări

Tips-ul variază între 5% și 20% din valoarea totală a notei de plată în țările vestice și de la 5 la 35% din valoarea serviciilor în statele arabe. „Țările în care bacșisul este menționat pe nota de plată, dar e cuviincios să mai lași și peste sunt: Italia, Elveția, Columbia, Egipt, Bolivia. Țările în care bacșișul este inclus în notă și nu se așteaptă nimic în plus sunt: Argentina, Franța, Brazilia. Țările în care nu se lasă bacșiș sunt: Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelandă, China. Țările în care clientul lasă între 10 și 20% din notă de plată sunt: Germania, Marea Britanie, Cehia, Croația, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, Statele Unite ale Americii etc”, au precizat reprezentanții HORA.

În Uniunea Europeană, abordarea nu este una unitară. Unele țări, cum ar fi Spania, Bulgaria, Ungaria, nu au nicio reglementare în legislație. Altele, însă, au prevederi în acest scop. În Franța, bacșișul este inclus pe bonul fiscal, iar sumele astfel încasate de către companii sunt, ulterior, distribuite către angajați, conform legii. Se consideră însă a fi veniturile angajatorului, iar taxarea se face la angajator.

În alte state, de exemplu, în Germania, Italia sau Cehia, companiile includ fie în prețul produselor, fie pe un rând separat de pe bon o „taxă pentru servicii”, cuprinsă între 10%-15% din valoarea notei de plată. Sumele devin venit la nivelul companiei și, ulterior, sunt de asemenea distribuite către angajați și astfel impozitate ca atare.

În America, unele state chiar au încercat și au dat legi care să interzică bacșișul. Cele mai noi reglementări, propuse de Guvernul Trump în 2017, prevăd că tipsul să revină angajatorului în totalitate, iar el să decidă împărțirea între staff-ul de servire și staff-ul din bucătărie. Acesta poate însă decide și să îl păstreze, legal. Angajatul are obligația să își declare veniturile din tips, ce vor fi taxate cu 8%. În situația în care din salariu plus tips, angajatul nu ajunge la un venit de minim 7,25 dolari pe oră, angajatorul trebuie să suplimenteze cu bani pentru a îi asigura venitul minim. Angajatorul colectează impozitul pe venit, taxa de asigurare socială și taxa medicală pe veniturile din tips declarate de angajat.

În aprilie 2015, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a încercat să reglementeze bacșișul, dar măsura a fost abrogată după o lună, deoarece s-a dovedit neaplicabilă.

„Măsura a fost adoptată de MFP în contextul controalelor ANAF. Intenția nu a fost să reglementeze impozitarea bacșișului, ci să găsească o soluție privind banii nefiscalizati, gășiți în casele de marcat. Operatorii economici erau obligați să emită bonuri fiscale pentru bacșiș, în condițiile în care reglementările nu au reușit să acopere toate situațiile posibile întâlnite în diferite domenii de activitate (livrarea la domiciliu, taximetria, cazarea în unități hoteliere, s.a.). S-a introdus în definiția bacsisului și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar, ceea ce a făcut dificilă aplicarea prevederilor în zona comerțului cu amănuntul”, au mai explicat reprezentanții HORA.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță